Fizioterapie și hidroterapie veterinară

Ce este fizioterapia veterinară?

Fizioterapia veterinară este o ramură medicală care ajută animalele de companie să-și recupereze mobilitatea și să amelioreze durerea, folosind metode non-invazive, precum exerciții terapeutice, laser, electroterapie, hidroterapie și alte tehnici specifice. Aceaste proceduri sunt esențiale pentru reabilitarea patrupezilor după traumatisme, intervenții chirurgicale sau pentru tratarea unor afecțiunilor cronice, cum este artrita.

În cadrul Grupului PartnerVet, oferim programe de fizioterapie personalizate, adaptate nevoilor fiecărui animal, cu ajutorul tehnologiilor moderne, pentru a le accelera procesul de vindecare.

Fizioterapie 1

Când este recomandată fizioterapia?

Fizioterapia poate fi benefică pentru o gamă largă de afecțiuni, și este folosită ca tratament complementar altor terapii medicale. Cel mai frecvent este indicată pentru recuperarea după intervenții chirurgicale ortopedice, în cazul unor afecțiuni ale articulațiilor, cum este artrita, sau după traumatisme sau accidente care au afectat mobilitatea patrupedului.

Fizioterapia este o metodă eficientă și pentru ameliorarea slăbiciunii musculare, sau a rigidității și în cazul animalelor de companie care au probleme neurologice, care le afectează mersul și coordonarea.

Ce presupune o sesiune de fizioterapie veterinară?

O sesiune de fizioterapie începe cu o evaluare completă a stării animalului de companie, de către medicul veterinar, care va dezvolta un plan de tratament personalizat. Sesiunile de fizioterapie pot include diverse metode, cum ar fi electroterapia, prin aplicarea de curenți electrici de joasă tensiune pentru ameliorarea durerii și stimularea recuperării țesuturilor; hidroterapia, care constă în exerciții fizice în apă, pentru reducerea stresului asupra articulațiilor; laserterapia, eficientă pentru a stimula vindecarea și a reduce inflamația în zonele afectate. Oferim astfel cele mai moderne tehnologii de fizioterapie veterinară disponibile pe piața românească.

Cum îmi pegătesc patrupedul pentru fizioterapie?

Pentru a asigura eficiența sesiunii de fizioterapie, este important să ții cont de câteva sugestii simple. Nu este necesar postul alimentar, dar este util ca patrupedul să mânânce cel puțin 1-2 ore înainte și să fie hidratat, pentru ședința de fizioterapie. Activitățile fizice intense trebuie evitate înainte de sesiunea de fizioterapie, pentru ca patrupedul să nu fie epuizat.

Ce spun clienții

Întrebări frecvente

Este fizioterapia dureroasă pentru patrupedul meu?

Nu, fizioterapia veterinară este gândită pentru a fi cât mai confortabilă pentru companionul tău. Metodele terapeutice sunt adaptate pentru a reduce durerea și disconfortul. Scopul principal este de a ameliora durerea și de a îmbunătăți mobilitatea, nu de a provoca disconfort suplimentar.

Câte sesiuni de fizioterapie trebuie să facă patrupedul meu, pentru recuperare completă?

Frecvența sesiunilor de fizioterapie depinde de gravitatea afecțiunii și de ritmul de recuperare al patrupedului. Medicul veterinar îți va propune un plan de tratament adecvat, în funcție de nevoile specifice ale companionului tău.

Cât durează o ședință de fizioterapie?

O sesiune standard de fizioterapie durează între 30 și 60 de minute, în funcție de metodele utilizate și de afecțiunile animalului de companie. În timpul primei vizite, se va realiza o evaluare completă, iar în funcție de aceasta, se vor stabili durata și frecvența sesiunilor.

Cât durează până se văd rezultatele fizioterapiei?

Apariția rezultatelor variază în funcție de afecțiunea tratată și de starea generală a patrupedului. În unele cazuri, îmbunătățiri semnificative pot fi observate după câteva sesiuni, în timp ce în altele, recuperarea poate dura mai mult. Este important să respecți planul de tratament pentru a obține rezultate optime.

Câinele meu nu a înotat niciodată, cum se va descurca?

Avem mulți câini care nu au înotat anterior. În cada de hidroterapie câinele nu înoată propriu-zis, având sprijin pe banda mers în timp ce este scufundat parțial în apă. Toate rasele de câini se adaptează și acomodează rapid cu hidroterapia.

Când voi începe să văd rezultatele ședințelor de hidroterapie?

În unele cazuri, rezultatele pot apărea după 1-2 ședințe, dar cel mai probabil vor fi vizibile după 4-5 ședințe. Gândiți-vă la hidroterapie ca la mersul la sală; nu ne putem aștepta ca mușchii să se dezvolte imediat. Câinele Dvs. va fi monitorizat constant pe parcursul tratamentului, iar la sfârșitul tratamentului se va efectua o reevaluare.

Câte ședinte de hidroterapie trebuie să facem?

Decizia privind durata tratamentului aparține stăpânului. Totuși, de obicei recomandăm un ciclu de 7-10 ședințe, după care vom face o reevaluare și vom discuta pentru a decide ce este mai bine de făcut. Mulți clienți continuă cu hidroterapia prin ședințe de hidroterapie pentru a menține rezultatele obținute.

Ar trebui să-mi hrănesc câinele înainte de ședința de hidroterapie?

Vă rugăm să vă asigurați că animăluțul Dvs. nu a mâncat cu cel puțin 3 ore înainte de o ședință de hidroterapie și să așteptați cel puțin 2 ore după ședință înainte de a-i oferi o masă completă.

Câinele trebuie să fie vaccinat?

Deoarece clinica primește mulți câini pe parcursul zilei, este important să știm dacă animăluțul Dvs. nu a fost vaccinat.

Abonamentele PartnerCare

Oferă animalului tău de companie îngrijirea constantă de care are nevoie, fără stresul unor costuri neprevăzute!