Boala renală cronică reprezintă o afecțiune progresivă și ireversibilă, iar apariția unui episod de afectare renală acută peste o funcție renală deja compromisă poate determina o deteriorare clinică rapidă și o azotemie severă. Evaluarea corectă a statusului volemic, a capacității de concentrare renală, a modificărilor hematologice și biochimice, precum și monitorizarea răspunsului la terapie sunt esențiale pentru aprecierea potențialului de recuperare.

Cazul Lunei, o pisică British Shorthair, femelă sterilizată, în vârstă de aproximativ 4 ani, ilustrează o afectare renală acută severă pe fondul unei boli renale cronice, cu răspuns clinic și paraclinic favorabil după șase zile de terapie intensivă.

Context și istoric medical

Conform anamnezei, de aproximativ o lună pacienta prezenta diminuarea progresivă a apetitului alimentar, eliminarea rară a fecalelor și scădere ponderală progresivă, estimată la aproximativ 500 g față de luna decembrie. Anterior episodului actual consuma dietă Hill’s Sterilised. Proprietarii au raportat poliurie și polidipsie.

Cu o zi înaintea prezentării, Luna a manifestat două episoade de vărsături. În ultima săptămână fusese deparazitată cu Cestal și vaccinată recent. În data de 23.03.2026, la o altă clinică, analizele de sânge au evidențiat valori sever crescute ale parametrilor renali, cu BUN peste 140 mg/dL și creatinină 12,78 mg/dL. Pacienta primise anterior tratament simptomatic și fluidoterapie.

Din antecedentele medicale, în anul 2023 pacienta fusese supusă unei intervenții chirurgicale pentru hernie peritoneo-pericardică.

Evaluare clinică

La prezentare, Luna avea o greutate de 3 kg, temperatura corporală de 38,5 °C, frecvența cardiacă de 160 bătăi/minut și frecvența respiratorie de 36 respirații/minut. Mucoasele aparente erau roz, timpul de reumplere capilară era sub două secunde, iar pacienta era prezentă și alertă.

Gradul de deshidratare a fost estimat la aproximativ 10%, cu persistența pliului cutanat de aproximativ trei secunde. La palparea superficială și profundă a abdomenului s-a evidențiat sensibilitate dureroasă. Pulsul femural era prezent bilateral, normodinamic și sincron cu bătăile cardiace.

Determinările tensiunii arteriale prin metoda oscilometrică au fost 113/76 mmHg, 120/86 mmHg și 109/71 mmHg. S-au recoltat probe de sânge pentru evaluare hematologică și biochimică, precum și urină prin cistocenteză pentru efectuarea profilul urinar.

Investigații paraclinice

Profilul biochimic inițial a evidențiat o azotemie severă, cu BUN 160 mg/dL și creatinină 14,4 mg/dL, asociată cu hiperfosfatemie, fosforul fiind 10,4 mg/dL. Calciul total a fost crescut, 12,5 mg/dL. Sodiul și potasiul s-au menținut în intervalele de referință ale analizorului, iar parametrii hepatici evaluați nu au prezentat modificări majore.

Hemoleucograma de la prezentare a evidențiat anemie, cu hemoglobină 9,9 g/dL și hematocrit 28,24%, asociată cu creșterea indicelui RDW. Numărul total de leucocite s-a menținut în intervalul de referință, cu limfopenie, iar numărul trombocitelor a fost în limite.

Examenul de urină a evidențiat o densitate urinară de 1,015, inadecvată în raport cu severitatea azotemiei și compatibilă cu reducerea capacității de concentrare renală. pH-ul urinar a fost 5,0. Raportul proteină/creatinină urinară a fost sub 0,2, fără proteinurie semnificativă. Pe strip s-a evidențiat o cantitate redusă de sânge.

Coroborarea istoricului, a semnelor clinice și a modificărilor paraclinice au susținut diagnosticul de afectare renală acută pe fondul bolii renale cronice, cu decompensare severă și sindrom azotemic. Prognosticul inițial a fost considerat rezervat spre grav, având în vedere magnitudinea azotemiei și capacitatea limitată de recuperare a unui parenchim renal afectat cronic.

Terapie intensivă și monitorizare

Având în vedere severitatea tabloului clinic și paraclinic, Luna a fost internată în terapie intensivă pentru o perioadă de șase zile, cu monitorizarea atentă a stării generale, apetitului, hidratării, diurezei și parametrilor de laborator.

Protocolul terapeutic a inclus fluidoterapie intravenoasă pentru reechilibrare hidroelectrolitică, asociată cu suport nutrițional parenteral pe bază de aminoacizi. Terapia a fost completată cu suplimente destinate dializei enterice, polipeptide renale, chelator de fosfor pe bază de carbonat de lantan și supliment cu fier pentru susținerea liniei eritrocitare.

Pentru controlul manifestărilor asociate uremiei și pentru protecția gastrointestinală au fost administrate maropitant, pantoprazol și sucralfat. Protocolul a inclus ursodeoxicolic, gabapentină și analgezie opioidă intravenoasă. În contextul anemiei asociate afectării renale, s-a administrat epoetină beta, cu repetarea administrării conform protocolului stabilit.

Evoluția pacientei

În prima zi de spitalizare, pacienta nu a prezentat apetit alimentar voluntar, însă a consumat apă și a menținut diureza. Nu au fost observate episoade suplimentare de vărsătură sau diaree.

Începând cu ziua următoare, evoluția clinică a fost favorabilă, cu reapariția apetitului alimentar voluntar și menținerea apetitului hidric și a diurezei. Pacienta s-a menținut normotermă, fără pierderi digestive, iar starea generală s-a ameliorat progresiv pe parcursul internării.

Răspunsul paraclinic la terapia intensivă a fost marcat. La externare, BUN a scăzut de la 160 la 49 mg/dL, iar creatinina de la 14,4 la 2,4 mg/dL. Fosforul s-a redus de la 10,4 la 5,2 mg/dL, revenind în intervalul de referință al analizorului. Calciul total a rămas ușor crescut, cu o valoare de 12,4 mg/dL.

Din punct de vedere hematologic, la externare anemia inițială nu mai era prezentă, hematocritul fiind 40,92%, iar hemoglobina 14,3 g/dL. În schimb, hemoleucograma a evidențiat leucopenie, cu neutropenie și limfopenie, modificări care impun monitorizare ulterioară.

Decizia de externare și prognosticul

După șase zile de terapie intensivă, ameliorarea stării generale, reluarea apetitului voluntar, menținerea diurezei și reducerea majoră a azotemiei am permis externarea pacientei la domiciliu. Evoluția biochimică a demonstrat existența unei componente renale acute reversibile importante, suprapusă unei afectări renale cronice.

În ciuda răspunsului favorabil la tratament, prognosticul pe termen lung rămâne rezervat, având în vedere caracterul cronic și progresiv al bolii renale. Monitorizarea periodică a funcției renale, fosfatemiei, calcemiei, statusului hematologic, hidratării, tensiunii arteriale, apetitului și diurezei este esențială pentru adaptarea conduitei terapeutice.

Evoluția pe termen lung:

În prezent, Luna revine periodic pentru reevaluare, controalele fiind efectuate la interval de aproximativ două luni. Evoluția pe termen lung este favorabilă, cu menținerea unei funcții renale stabile comparativ cu severitatea afectării de la momentul prezentării.

La cele mai recente recontrole, profilul biochimic a evidențiat normalizarea ureei, cu BUN de 25 mg/dL, și menținerea creatininei la 1,9 mg/dL, valoare discret crescută. Fosforul se menține în intervalul de referință, iar electroliții sunt echilibrați. Persistă o hipercalcemie ușoară, motiv pentru care aceasta rămâne inclusă în monitorizările periodice.

Concluzii

Cazul Lunei evidențiază faptul că severitatea valorilor renale de la prezentare nu reflectă întotdeauna integral potențialul de recuperare al pacientului. În acest caz, scăderea creatininei de la 14,4 la 1.9 mg/dL și a BUN de la 160 la 25 mg/dL, concomitent cu normalizarea fosfatemiei și ameliorarea clinică, au documentat un răspuns major la terapia intensivă.

Identificarea și tratarea promptă a componentei acute, corectarea deshidratării și monitorizarea atentă au permis stabilizarea pacientei. Boala renală cronică rămâne însă o afecțiune care necesită supraveghere pe termen lung, iar interpretarea evoluției trebuie realizată prin corelarea permanentă a valorilor de laborator cu starea clinică și calitatea vieții pacientului.